Ministrul italian al Apărării, avertisment despre al treilea război mondial. Când s-ar putea declanșa
Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, avertizează că, dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe „Al Treilea Război Mondial”. Declarația oficialului a fost făcută la o conferinţă în Roma, cu tema „Perspective europene pentru o apărare comună”.
Când începe Al Treilea Război Mondial
Guido Crosetto crede că cel de-Al Treilea Război Mondial ar putea începe „în momentul în care tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev”, adică „la frontierele Europei”. Avertismentul său, difuzat de media italiene, vine după o întâlnire cu omologul francez Sebastien Lecornu în marja reuniunii care se axase pe sprijinul necesar Ucrainei şi pe apărarea flancului estic al NATO.
Potrivit ministrului italian al Apărării, cel de-al TRM ar putea „începe în momentul în care tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev”: „A ne asigura ca acest lucru să nu se întâmple este singura modalitate de a opri declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial”. Totodată, Guido Crosetto a ţinut să accentueze că statele NATO nu fac decât să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse.
Ce arme trimite Italia la Kiev
Joi, Crosetto asigurase că Italia va trimite doar arme defensive la Kiev, care să permită apărarea Ucrainei de agresiunea rusă şi pentru a opri o escaladare a conflictului.
„Trebuie să avem curajul de a lua decizii dificile pentru a evita situaţii mai grave. Ţările europene şi din NATO sunt primele care doresc să evite escaladarea. Cu toţi aşteptăm posibilitatea de a se ajunge la negocieri pentru pace”, a explicat ministrul.
Oficialul a profitat de interviul acordat televiziunii La7 ca să dezmintă informaţiile difuzate de publicaţia Il Corriere della Sera cu privire la un presupus transport de drone de ultima generaţie pentru Ucraina, care nu ar fi fost inclus în decretele aprobate de guvern.
„Neg asta, dacă ar fi adevărat, ar fi o crimă pentru că Ministerul Apărării şi statul nu sunt la curent, iar cineva ar trebui să ajungă la închisoare”, a punctat el, la o zi după ce detaliase că Italia va colabora cu Franţa pentru a furniza Ucrainei rachete antiaeriene Samp/T.
Cum explică transportul de armament şi echipamente către Ucraina
Pentru Ministerul italian al Apărării, transportul de armament şi echipamente către Ucraina, al şaselea aprobat de Parlament, este „inexpugnabil chiar şi din punct de vedere pacifist: „Ajutorul pentru Ucraina, inclusiv militar, este ceea ce îndepărtează posibilitatea unei escaladări dramatice a conflictului”.